joi, septembrie 06, 2007

vocea

In ultimul timp ma afecteaza mortea unei persoane publice, pardon vedete (astia de mor si de care ma doare sufletul chiar sunt vedete, nu le pot spune istorie ca pentru mine traiesc inca)

Eram la Paris in Gare du lést cand am auzit ca a murit Printesa Diana...era atat de aproape de mine, mi-am dat seama cam calcat amandoi prin aceleasi locuri cu cateva ore in urma, dar ea nu mai era...

Multi preoti din Romania citesc pomelnice scrise de mine si pe care scriu Printesa Diana, Corneliu Coposu, Laura Stoica, Petre Tutea iar acum mai adaug acum si Luciano Pavarotti. Pe Papa Ioan Paul al II lea nu il trec la morti ca sfintii sunt vesnici.

Cu aproape fiecare dintre ei, am amintiri ...

Pe Corneliu Coposu mi-l amintesc ca pe cel mai bland batran pe care l-am cunoscut, fuma Kent lung si iubea tinerii nespus. Aveam 16 ani si il intrebam numai tampenii...dar nu regret, altfel poate nu imi zambea cald...avea o fata cianotica si maini la fel, era ca o pictura din Scoala Spaniola...

Pe Laura mi-o amintesc fericita si ubita intr-o sufragerie in care asculta muzica indiana veche si incare mirosea a betisoare arse si cum tinea post miercurea si vinerea...

Pe Ioan Paul al II lea cum respira greu si care avea incaltari rosii tzuguiate in fata. De cum spunea Pater Noster si Ave Maria impreuna cu 400 000 de tineri pe Longchamp la Paris, desi era racit si avusese febra

Pavarotti m-a invatat Pucinni, si mi-a facut cunostinta cu Mimi cu Mussette si Butterfly si m-a facut sa regret ca Maria Callas a murit inaintea lui. Uneori cred ca Dumnezeu are nevoie in cer de o reprezentatie perfecta si asa cum face orice regizor de opera, care viseaza la distributia perfecta l-a luat sa aiba Callas partener de Traviata

Si daca Dumnezeu i-a sarutat corzile vocale, inseamna ca Dumnezeu isi vrea sarutul inapoi?

Anii de radio m-au invatat sa ascult , muzica, timpul si vocile...

De la ei mi-au ramas vocile