O zi trista in Europa. Lacrimi in Polonia, fum si cenusa pe deasupra si la mijloc, niste oameni condamnati la fericire sau la tristete, condamnati la gratar sau sa stea in fata televizorului cu rudele.
O sa incep printr-un exercitiu de imaginatie. Intr-un loc de pe planeta exista cativa arbori in mijlocul desertului, sequia parca, desi sunt in mijlocul pustiului, iar la radacini nu au decat nisip, acestia se incapataneaza sa-si pastreze frunzele verzi, hranindu-se doar cu umezeala pe care o aduce vantul de departe.
Ma gandeam ca uneori desi stam ingropati pana la genunchi in griji , probleme, promiscuitate sau ipocrizie, ne incapatanam sa credem in oameni si in puterea lor de a arata semenilor ca se poate, ca desi suntem inconjurati de cele mai urate lucruri exista viata, si exista in noi forta de a fi verzi, de la vantul acela care ne aduce bine si pace, de la Dumnezeu sau de la ceilalti copaci care ne seamana, ganduri bune de la prieteni.
