Ieri m-am intanit cu Corina Chiriac. O admiram cand eram foarte mic si o gasesc neschimbata. Aceiasi voce ,acelasi zambet amar in coltul gurii, ii lipseste numai rochia cu trena de pe scena de la Mamaia, sau cea cu buline in care aparea la TVR si ne povestea printr-un cantec ca sta pe strada Sperantzei la parter.
Fericirea nu a locuit la ea prea mult dar ce am invatat de la Corina Chiriac este ca trebuie sa ai grija de tine. Celorlalti nu le pasa ca imbatranesti ca iti apar riduri sau ca nu te-ai intalnit niciodata cu Fericirea.
Si atunci , tragi linie o iei de la capat o mai astepti si mai speri chiar daca pe strada sperantei iti zambesc oameni de varsta a treia, ca un copil mic nu stie "ce dor ti-a fost", ca ai trait povesti de dragoste cu parfum de nopti cu stele la Mamaia. Lumea fuge si nu are rabdare sa o asculte pe Corina ca-i pasa, ca traieste si ca are forta sa o ia de la capat de maine, sau de astazi.
Cu ea a ramas Dumnezeu si cativa prieteni, unii dintre ei necuvantatori, nu multi pentru ca mai toti sunt ocupati cu altele, cu Raiul, cu batranetea. Ea nu vrea sa imbatraneasca, refuza, pentru ca poate nu s-a intalnit inca cu Fericirea.
M-am bucurat ca a impartit cu mine un Miracol. A facut-o la fel de natural de parca a cantat. Am inteles ca miracolele sunt in noi dar stau ingropate iar atunci cand suferim dezgropam in disperare comori nebanuite din noi. Ma uitam la Corina Chiriac si ma gandesc ca la vremea ei a fost judecata aspru. Iar daca a fost asa, este mai bine. Se poate considera un fel de Maria Magdalena care a trait pana la un moment dat fara Dumnezeu iar Dumnezeu nu s-a suparat. A deschis un ochi al mamei ei pentru ca si Corina Chiriac sa-L vada pe Dumnezeu. Oare asta este Strada Sperantzei...o mai astept si mai sper
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu