Iubesc dansul, abia astept sa merg la Alvin Ailey American Dance Theater ,vin pe 22 septembrie la Bucuresti. Acum insa vreau sa va arat altceva.
Am ramas pasionat de dans de cand eram purtator de cuvant la Teatrul de Balet Clasic si Contemporan "Oleg Danovski" din Constanta care acum nu mai exista.
Atunci m-am indragostit pentru totdeuna de Pina Bausch, Caciuleanu si Bejart, insa ce vreau sa va arat se inscrie in ceea ce cred eu; Dansul este limba oamenilor de pretutindeni. Daca prin muzica Dumnezeu ne vorbeste, prin dans, vorbim noi cu El.
Astept sa imi spuneti, ce vor cei doi sa-i spuna lui Dumnezeu si noua?
luni, septembrie 15, 2008
Prima zi de scoala
Aici Bucuresti, Romania, ora exacta. . . . . . a fost ora 7(asta auzeam la radio bucuresti in fiecare zi de scoala, inclusiv sambata)
Asa incepea ziua de 15 septembrie pentru mine.
de cele mai multe ori satul de nisip, soare, rude in vizita, asteptam sa vina 15 septembrie, chiar daca temele de vacanta nu erau gata in totalitate, nu mai aveam rabdare. ma uitam pe geam sa vad daca s-au strans colegii in curtea scolii. Erau cativa, era abia 7:15. Locuiam la Constanta vis-a-vis de scoala 11.
Mai stateam putin. Mama pregatise ceai si paine prajita cu unt. Mult timp nu am mai mancat combinatia asta. Imi amintea de fiecare dimineata cand plecam la scoala si cat de saraci eram.
Desi nu aveam bani, mama avea o obsesie, pantofi noi pentru prima zi de scoala. Si astazi cand trec pe langa copii de clasa intai ma uit sa vad daca au pantofi noi. Ai mei cei de atunci erau frumoasi, imi doresc o pereche identica si astazi, insa pe aceia i-am urat vreo saptamana, ma strangeau si prima saptamana de scoala imi venea sa-i arunc dupa care ne imprieteneam. In ultima saptamana de scoala abia daca imi mai stateau in picioare, deveneau largi din cauza alergarilor frecvente si urcatului in copaci se largeau....mult.
Prima mea zi de scoala, clasa intai nu era chiar una fericita. Va spuneam ca nu aveam bani mai deloc. Mama divortase cu vreo luna inainte de 15 septembrie. Ramasese sa lucreze pe aceiasi pozitie,datorita divortului nu era eligibila sa fie membru de partid asa ca a ramas pana in 1989 pe acelasi post.
Tata ne lasase linistea si luase toata mobila de sufragerie. Nu o sa uit niciodata ca in sufrageria noastra nu erau nici macar perdele la geam si imi amintesc si acum ca acolo mirosea doar a parchet. Nu intram in camera pentru ca avea un sunet ciudat asa goala.
Dupa un proces in care am fost intrebat de un domn de la autoritatea tutelara cu cine vreau sa traiesc...alesesem, tatal meu nu era chiar asa de mandru de mine sau de sora mea, pentru ca nu il alesesem pe el.
Cu o saptamana inainte de scoala mergeam sa cumparam rechizite. Pana si astea se gaseau greu atunci, insa functiona un sistem de relatii bine pus la punct. Mama avea o prietena la o librarie pe care o aproviziona cu oua si faina iar ea ne dadea rechizite si carti. Imi amintesc ca o data doamna respectiva m-a intrebat daca nu vreau o jucarie, ceva, o mingie. Avea o privire complice si insista ca astfel mama sa imi cumpere si o jucarie sau o mingie. Mama atunci m-a intrebat ce vreau sa imi cumpere de acolo. Am spus ca nu vreau nimic, ca nu avem bani. A fost prima data cand mama a plans de fata cu mine.
Prima zi de scoala a devenit cu anii, super cool. Stiam ca trebuie sa am in minte compunerea cu tema, cum mi-am petrecut vacanta de vara...asta era prima zi de scoala.
Inca duc dorul unor zile cu mainile manjite cu cerneala, a pauzelor in care fugeam acasa si stateam cu urechea ciulita sa aud soneria.Mi-e dor de Gina prietena mea care locuia deasupra mea, cea cu care mi-am petrecut mai mult timp decat cu sora mea mai mare, de Radu vecinul de usa si de mine...cel de atunci.
Asa incepea ziua de 15 septembrie pentru mine.
de cele mai multe ori satul de nisip, soare, rude in vizita, asteptam sa vina 15 septembrie, chiar daca temele de vacanta nu erau gata in totalitate, nu mai aveam rabdare. ma uitam pe geam sa vad daca s-au strans colegii in curtea scolii. Erau cativa, era abia 7:15. Locuiam la Constanta vis-a-vis de scoala 11.
Mai stateam putin. Mama pregatise ceai si paine prajita cu unt. Mult timp nu am mai mancat combinatia asta. Imi amintea de fiecare dimineata cand plecam la scoala si cat de saraci eram.
Desi nu aveam bani, mama avea o obsesie, pantofi noi pentru prima zi de scoala. Si astazi cand trec pe langa copii de clasa intai ma uit sa vad daca au pantofi noi. Ai mei cei de atunci erau frumoasi, imi doresc o pereche identica si astazi, insa pe aceia i-am urat vreo saptamana, ma strangeau si prima saptamana de scoala imi venea sa-i arunc dupa care ne imprieteneam. In ultima saptamana de scoala abia daca imi mai stateau in picioare, deveneau largi din cauza alergarilor frecvente si urcatului in copaci se largeau....mult.
Prima mea zi de scoala, clasa intai nu era chiar una fericita. Va spuneam ca nu aveam bani mai deloc. Mama divortase cu vreo luna inainte de 15 septembrie. Ramasese sa lucreze pe aceiasi pozitie,datorita divortului nu era eligibila sa fie membru de partid asa ca a ramas pana in 1989 pe acelasi post.
Tata ne lasase linistea si luase toata mobila de sufragerie. Nu o sa uit niciodata ca in sufrageria noastra nu erau nici macar perdele la geam si imi amintesc si acum ca acolo mirosea doar a parchet. Nu intram in camera pentru ca avea un sunet ciudat asa goala.
Dupa un proces in care am fost intrebat de un domn de la autoritatea tutelara cu cine vreau sa traiesc...alesesem, tatal meu nu era chiar asa de mandru de mine sau de sora mea, pentru ca nu il alesesem pe el.
Cu o saptamana inainte de scoala mergeam sa cumparam rechizite. Pana si astea se gaseau greu atunci, insa functiona un sistem de relatii bine pus la punct. Mama avea o prietena la o librarie pe care o aproviziona cu oua si faina iar ea ne dadea rechizite si carti. Imi amintesc ca o data doamna respectiva m-a intrebat daca nu vreau o jucarie, ceva, o mingie. Avea o privire complice si insista ca astfel mama sa imi cumpere si o jucarie sau o mingie. Mama atunci m-a intrebat ce vreau sa imi cumpere de acolo. Am spus ca nu vreau nimic, ca nu avem bani. A fost prima data cand mama a plans de fata cu mine.
Prima zi de scoala a devenit cu anii, super cool. Stiam ca trebuie sa am in minte compunerea cu tema, cum mi-am petrecut vacanta de vara...asta era prima zi de scoala.
Inca duc dorul unor zile cu mainile manjite cu cerneala, a pauzelor in care fugeam acasa si stateam cu urechea ciulita sa aud soneria.Mi-e dor de Gina prietena mea care locuia deasupra mea, cea cu care mi-am petrecut mai mult timp decat cu sora mea mai mare, de Radu vecinul de usa si de mine...cel de atunci.
Prea bun...
...sau prea prost. Unde se termina bunatatea si incepe prostia.
Unde se termina memoria ultimului bine facut, sa inceapa bataia de joc...?
De ce oamenii buni , nu sunt decat oameni buni si atat fara ca cineva sa le puna eticheta, prost?
Unde se termina memoria ultimului bine facut, sa inceapa bataia de joc...?
De ce oamenii buni , nu sunt decat oameni buni si atat fara ca cineva sa le puna eticheta, prost?
duminică, septembrie 14, 2008
Am promis...
luni, septembrie 08, 2008
Ma uit si eu...
Saptamana tercuta m-am uitat la deschiderea festivalului Cerbul de Aur, mi-a placut...Iris, Directia 5 si 40 de ani de hit-uri romanesti. Am spus in sinea mea....excelent.M-a impresionat prestatia live a Angelei Similea, nu sunt un fan insa a fost singura care a trecut dincolo de "sticla" si acompaniata de doua trupe rock nu a facut rabat de la calitatea interpretarii...
Am vazut insa si inchiderea cu tot cu premii...un blat, asa s-a vazut la televizor.
Tipau doua blonde de zor din micul ecran...isterice....Cerbul ramane acasa!, Cerbul ramane acasa!........mai bine mergea in padure...m-am gandit eu...pana la urma si cerbii se impusca nu-i asa? Al nostru de rusine cred ca e in varful muntelui...si isi smulge coarnele de ciuda
M-am simtit jenat fata de trupa Biondo pacalita a doua oara, victima a unui sistem de spagi inteverit de 40 de ani...
Cum ne puteam imagina o clipa ca trupa Biondo cunoscuta de la selectia pentru Eurovision, nu a luat premiul publicului, ca si la Eurovision au luat un loc 2, eternul loc doi pe care il iau cei buni la noi...
A trebuit insa ca premiul publicului sa revina unei fatuci, Canci care desi nu s-a calificat a fost in semifinala, desi nu a intrat in finala...ne-am trezit cu ea la Brasov, desi nu placea nimanui, a luat premiul publicului, care public?! doamnelor si domnilor, ca publicul ei este limitat ca doar nu s-a inventat un pat mare cat Piata Sfatului din Brasov si nici ea nu cred ca ar fi facut fata...altfel nu imi imaginez de ce a fost impinsa in fata cu forta...ok, a cantat ca asa a visat ea de mica de cand se credea Angele Similea in fata blocului, dar sa mai primeasca si premiu!?!?!
Megastara dezvelise o plapuma si a pus panza pe ea si jumatate din piesa era sub ton...halal dor de viata. Daca ai 2 kilograme in plus nu pui pe tine roz...jamais,oricum mai bine decat costumatia de sala de forta a Nicolei...
Megastara este singura persoana care are o greutate mai mare si pe care nu o gasesc demna.Mahalia Jackson era la fel si avea pe ea cel mult mov si asta din considerentte legate strict de religie.
Prietenii mei mai grasi au o demnitate pe care prietenii mei slabi nu o au si par niste razgaiatzi obraznici, astia slabi. Si oricum grasii sunt mult mai haiosi si mai placutzi decat infumuratzii slabi, care daca au arderi mai puternice au si senzatia ca asta se datoreaza lor si numai lor.
In final iar ne-am dat premii intre noi...de ce mai este festival international? E un blat national din care unii castiga bani....multi bani....ai nostri!
Pacat, incepuse atat de frumos...
Am vazut insa si inchiderea cu tot cu premii...un blat, asa s-a vazut la televizor.
Tipau doua blonde de zor din micul ecran...isterice....Cerbul ramane acasa!, Cerbul ramane acasa!........mai bine mergea in padure...m-am gandit eu...pana la urma si cerbii se impusca nu-i asa? Al nostru de rusine cred ca e in varful muntelui...si isi smulge coarnele de ciuda
M-am simtit jenat fata de trupa Biondo pacalita a doua oara, victima a unui sistem de spagi inteverit de 40 de ani...
Cum ne puteam imagina o clipa ca trupa Biondo cunoscuta de la selectia pentru Eurovision, nu a luat premiul publicului, ca si la Eurovision au luat un loc 2, eternul loc doi pe care il iau cei buni la noi...
A trebuit insa ca premiul publicului sa revina unei fatuci, Canci care desi nu s-a calificat a fost in semifinala, desi nu a intrat in finala...ne-am trezit cu ea la Brasov, desi nu placea nimanui, a luat premiul publicului, care public?! doamnelor si domnilor, ca publicul ei este limitat ca doar nu s-a inventat un pat mare cat Piata Sfatului din Brasov si nici ea nu cred ca ar fi facut fata...altfel nu imi imaginez de ce a fost impinsa in fata cu forta...ok, a cantat ca asa a visat ea de mica de cand se credea Angele Similea in fata blocului, dar sa mai primeasca si premiu!?!?!
Megastara dezvelise o plapuma si a pus panza pe ea si jumatate din piesa era sub ton...halal dor de viata. Daca ai 2 kilograme in plus nu pui pe tine roz...jamais,oricum mai bine decat costumatia de sala de forta a Nicolei...
Megastara este singura persoana care are o greutate mai mare si pe care nu o gasesc demna.Mahalia Jackson era la fel si avea pe ea cel mult mov si asta din considerentte legate strict de religie.
Prietenii mei mai grasi au o demnitate pe care prietenii mei slabi nu o au si par niste razgaiatzi obraznici, astia slabi. Si oricum grasii sunt mult mai haiosi si mai placutzi decat infumuratzii slabi, care daca au arderi mai puternice au si senzatia ca asta se datoreaza lor si numai lor.
In final iar ne-am dat premii intre noi...de ce mai este festival international? E un blat national din care unii castiga bani....multi bani....ai nostri!
Pacat, incepuse atat de frumos...
marți, septembrie 02, 2008
Aseara...
....am ajuns acasa la la ora 0, am stat in parcare de vorba cu Loredana.
A fost in America si a inregistrat acolo dupa parerea mea cele mai bune piese ale ei(am ascultat in masina in parcare) ....ever.
A inregistrat de toate si cred ca va fi cea mai placuta surpriza a unui artist roman care canta in engleza. Mi-am dat seama ca Lori a ajuns la cea mai frumoasa maturitate a unui artist, aia in care este stapan pe ceea ce face si nu mai are emotii ca nu o sa fie placut, desi Lori este in continuare cel mai frumos copil din muzica romaneasca si artistul care indiferent ca e la nunta in cort la Buzau sau in fata unor capete incoronate, canta LIVE....la naiba!
Eu deja pot spune Bravo Lori....publicul mai asteapta insa merita, va spun sincer!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)