anotimp nefast

Astazi vroiam sa scriu ceva mai vesel, dar m-am razgandit. Sunt miscat de numarul de sinucideri de pe micile ecrane, Bogdan Costache, elevul din parcul Titan, gemenele de la Cluj. Un anotimp al sinuciderilor.

Ce se intampla cu noi. Si noi ceilalti ne sinucidem incet.

Sentimentele se arunca in gol si se zdrobesc de caldaramul plin cu inimi de piatra.

Se sinucid visele in noi atunci cand inoata in ape tulburi.

Iar asta se intampla zilnic.

violentza

M-a urecheat un cititor de blog ca nu scriu cum se omoara copiii in scoli si are dreptate, dar noi toti ceilalti ce sa facem sa ne apucam sa facem, ce? Sa nu ne sinucidem? Ok, nu o facem, iar atunci ne ramane sa traim ca si pana acum...cu sex sau fara, cu bucurii sau fara ele...

Constat pe zi ce trece ca a crescut puterea de cumparare, ca oamenii ies in numar cat mai mare la restaurant si o duc un pic mai bine, iar aici la colt ne pandeste societatea de consum cu capcanele ei cu tot...

Am devenit violenti si asta se vede in scoli, copii nu se ascund, sunt reflectia noastra pentru ca teoretic noi suntem modele. Ne place sau nu suntem niste ipocriti care condamnam violenta copiilor in scoli uitand ca acei copii au stat acasa 7 ani, sau nu? Ei sunt de fapt imaginea noastra pe care o condamnam....

Asa ca stimate cititor sa stergem oglinzile din jurul nostru, inclusiv pe cele retrovizoare, sa nu mai condamnam lucrurile care nu ne plac in jurul nostru, eventual pe noi insine...

Se pune..?

Am avut o dezbatere acum cateva zile. E vremea teraselor a fitzelor, a plictiselii afisate ostentativ ca obicei boem. In tot amalgamul asta nu poti sa vorbesti decat despre sex. E cald afara si se infierbanta tot ce incepe cu litera H. Hota, horn, hipopotami,hormoni...

Recurg la voi sa-mi spuneti, sexul oral se pune?

Prietenele mele femei sunt de parere ca da, se pune. Prietenii mei baieti sunt de parere ca nu se pune. Prietenii mei gay, il fac, nu vorbesc despre el.

Asa ca nu mai stiu cum sa fac adunarea, scaderea...pe zero nu raman, nici in ruptul capului.



E cald...

noutatzi...

Destinul mi-a potolit nerabdarea in aflarea raspunsurilor, v-am scris despre esecul cu baiatul , care a devenit iubitul unui prieten de-al meu...gasiti povestea mai jos. Inca nu am incalecat pe nimic sa va spun povestea, nici macar pe o capsuna...

Nerabdator, timpul s-a dat peste cap. Nu mai sunt impreuna si am descoperit ca atunci cand destinul nu a vrut cum imi doream eu, a avut dreptate. Am avut inima franta ca mai acum cateva zile sa descopar ca am o inima mai puternica, mai viteaza si intreaga.

Daca se intampla asa cum imi doream eu aveam de suferit. Dar acum sufar pentru prietenul meu. A tras " necastigator" cum se spune, isi pusese sufletul la bataie si s-a trezit cu el "vanat".

Ce-ar fi fost daca...Nu o sa stiu niciodata nimic din tot ce a fost sau este,pentru ca mereu sunt la mijloc de poveste...

se regenereaza

Sufletul e minunat , se imbogateste atunci cand citeste sau asculta muzica iubeste si rar este iubit, se bucura , rade si plange fara sa-i lase pe ceilalti sa vada, iar in competitia cu viata este cel care castiga pentru ca este nemuritor.

Al meu tzopaie intr-un picior, acum, se simte iubit....al tau ce face acum?

Unde ai ajuns?

De ce la mai multe ori cand suntem mici(unii raman asa, toata viata) ne dorim tot felul de lucruri.

Imi place perioada cand ne dorim pentru noi si pentru cei din jurul nostru lucruri frumoase, de fapt, numai lucruri frumoase. Ne dorim sa ne facem doctori sa-i facem bine pe ceilalti.

Imi place bunatatea pentru ca e mai puternica decat dragostea, face diferenta intre oameni si suflete. Nu se compara insa cu iubirea dar cred ca sunt pe acelasi loc. Bunatatea vine dintr-o intelegere a lucrurilor cu care probabil ne nastem, o dezvoltam cand suntem copii si o pierdem o data cu esecurile personale.

Acum sunt mare, imi caut prin cufarul cu amintiri, ce vroiam sa fiu cand o sa fiu mare si vad ca am avut dreptate, dar oare sunt la fel de bun ca atunci?

Tu ce-ai vrut sa te faci cand vei fi fost mare?

zile

Implinesc 31 de ani si ma intreb, ce caut eu in viata mea?

Ma uit in urma si nu as fi indraznit sa visez acum cativa ani ca voi ajunge la 31 de ani, asa cum sunt acum. Uneori ma gandesc ca sunt un musafir in viata mea, o viata invidiata de multi si cunoscuta intr-adevar de foarte putini. Nu ma ascund pentru ca nu imi place sa fac asta, stau in banca mea si ma uit cum arata viata mea, sunt propriul spectator pregatit cu tot arsenalul, rosii, oua, aplauze si nu intervin in piesa.

Ne devoram propriile vieti din dorinta de a trai de doua ori?

Facem artificii inutile pentru ca timpul nemilos sa nu mai treaca, dar ca si un chirurg estetician, trece si lasa semne pe fata si in suflet. Taie cu un bisturiu, adanc peste copilarie, amintiri si sentimente, peste relatii si iubiri neconsumate.

Nu cred ca timpul le rezolva pe toate, rabdarea, poate...dar timpul nu rezolva nimic, el doar masoara niste povesti...ale noastre.

Imi place gandul, e rapid, frumos vioi si sprintzar, iar el se masoara cu fapta care este hotarata, buna la suflet si credincioasa unei vieti. Atunci cand cei doi sunt egali, poti spune ca tu, esti timpul...masori ca un zidar, caramizi ce vin asezate intr-un templu, esti arhitectul propriei vieti. Caramizile au laturi egale, un gand si o fapta.

Ce imi doresc de ziua mea? niste caramizi, am de terminat un templu....al meu:)